Florenta - punct de reper pentru iubitorii de arta

V-am pregatit o poveste de primavara, cu gandul ca intr-un alt anotimp sa ne putem revedea. Asa isi prezinta Melania Cotoi filmuletul prin care doreste sa ne apropiem de Orasul Renasterii. Ramane doar sa tastati play!

Canada și tiparele Europei Occidentale adaptate spațiilor largi

de Ciprian Napradean

Am ajuns în Canada având în minte câteva preconcepții: amerindienii rămași fara bizoni si pământ (dupa afacerile cu fețele palide), o SUA mai prietenoasă si cu volan pe stânga, monster truck- uri ce consuma o cisternă până le scoti din parcare, un cuibușor liniștit al loialiștilor coroanei britanice, Marile Lacuri, o Franță (in special Quebec-ul) și o Mare Britanie (in special restul) care încearcă o căsnicie de ochii lumii, steagul curcubeu la concurenta cu frunza de arțar si, dacă nu-mi scotocesc mai tare mintea, cam atât. A urmat o săptămână în care am parcurs aproape 3000 de km, mare parte din ei pe drumuri naționale, si ne-am dat seama ca nu am văzut nici măcar degetul mic de la piciorul Canadei. Nici nu cred ca voi mai fi suficient de curios încât sa revin. Asta pentru simplul motiv că Pământul e prea mare pentru a-l îmbrățișa de două ori cu o singură viață. Motive ca voi sa ajungeți în Canada sunt destule: regăsiți aici tiparele civilizația Europei Occidentale adaptată spațiilor largi, un cosmopolitism extraordinar (ce determina o mare efervescență culturală), oameni toleranți și binevoitori trăind in armonie cu mediu înconjurător, frumuseți naturale și o infrastructură rutiera care să le facă accesibile. Pentru ca sunt un gurmand, în dreptul mâncării pun un mare minus. Micul dejun englezesc îl consider o batjocură de bună dimineața. Apoi burgeri, pizza și sandwich-uri pana la noapte bună. Și problema aceasta are însă o rezolvare rezonabilă (restaurante italiene, chinezești,  turcești, etc). Noi am mâncat excelent la unul arab.

Toronto - un oraș cosmopolit

de Ciprian Napradean 

Dacă un extraterestru ar ateriza pe planeta noastră si ar avea de ales un singur oraș pentru a-l vizita, cu siguranță ar alege Toronto. Asta pentru simplul motiv ca este orașul cel mai cosmopolit de pe Pământ, prin urmare aici ne-ar putea observa pe toți. Toate națiile, religiile și tipologiile umane se întâlnesc aici și conviețuiesc excelent (cel puțin aparent). Aseară s-au bucurat cu toți de Halloween întrecându-se in a lua moartea la mișto. Dacă în acest acvariu mic reușesc să conviețuiască toate speciile de pești,  nu e ciudat că nu o pot face în ocean și se războiesc in permanență? Secretul este însă toleranța. De când am ajuns în Toronto am rămas uimit de multitudinea de stegulețe curcubeu (inclusiv pe o biserică). Asta înseamnă insa acceptarea celuilalt, a credințelor si valorilor lui. La Muzeul de Științe din Toronto am atins o piatră veche de 4 miliarde de ani ce conține primele urme de viață bacteriană. Acele ființe mici au pornit o poveste ce se scrie încă și ea va continua mult după ce noi vom fi apus ca specie. Lipsa de toleranța și gena noastră egoista poate grăbi acel moment. Imi vine in minte o replică din "Pescărușul", a lui Anton Cehov, care intr-o scena suprarealistă de după sfârșitul lumii spunea ceva de genul: "Cât ești de frumoasa Lună și nu mai e nimeni să-ți admire frumusețea".

 

Variatia ovoida a somajului sferei

 

de Ioan Laslo

Ne este dat de multe ori sa auzim lucruri ciudate, iar calatorind am avut ocazia sa vad si sa aud o sumedenie. Azi va aduc in atentie una dintre ele. Este opera de arta a lui Jorge Oteiza (unul din cei mai de seama reprezentanti ai scolii basce de sculptura moderna), a carei copie supradimensionata este expusa in fata Primariei din Bilbao . Titlul ei face de obicei deliciul turistilor: Variatia ovoida a somajului sferei. Cei 6m diametru si aproape 8m inaltime scot in evidenta o sculptura din otel invechit si arata o tensiune intre static si dinamic. Chiar si localizarea ei intre  raul Nervion si superba cladire a Primariei orasului isi are un rol bine definit. 

În golul moale al râului care se termină/Cedila semnează în albastrul cerului/Deasupra orașului în interiorul pământului/Materia strălucește/În sfera prafului brutal/Cercul înconjoară cheiurile/În noduri se găsește un nor în interiorul vidului dedesubtul spațiilor/Izbucnirile roșii/În marea de raze/Soarele a visat/La toate nopțile lui pierdute/La toate aceste strigăte de întuneric/Soarele s-a dat/Mândru ca fata ideală/Într-un punct luminos/Cercul s-a mișcat/În cel mai scurt timp/El pozează acolo/Dar deja nu mai este/Ideea a dispărut/Râul s-a închis/Și cerul/Și materialul/Și noaptea/Și vremea/Și strigătele/Și oamenii/Și mările/Lumii și valurile/Doar fata/Doar un cheu/Un râs (Jacky Lavauzelle)

Povesti pragheze: orologiul astronomic

de Ludmila Ciobanu

Poveștile se spun mai frumos la gura sobei, asa ca am decis să vin în casa sau smartphone-ul dumneavoastra cu o legendă , sper eu pe plac. Nu mă voi abate de la tematica grupului nostru: aici ne-am adunat toți cei pasionați de călătorii și eu vă invit să călătorim virtual în inima Europei, în orașul celor 100 de clopotnițe, la Praga. De ce tocmai la Praga? Eu îl consider oraș de basm, iar cehii afirmă că s-au născut în țara cu cele mai multe povești și legende și au dreptate de fapt. Pe Arabela și Rumburak îi mai țineți minte? In țara lor de origine vom călători. Aici, fiecare clădire își are istoria și povestea sa. Am ales să încep cu un obiectiv turistic important atât pentru localnici cât și pentru turiști, Ceasul Astronomic, unul din cele mai vechi ceasuri din Europa, un instrument ingenios care de secole arată nu numai ora și data, ci și poziția Soarelui, fazele Lunii, ciclurile astronomice și sărbătorile calendarului creștin. Un miracol tehnic, care

Prin muzeele orașului Antalya

 

de Elena Trifan

Antalya este un oraș din Turcia, situat în sudul țării, pe malul Mării Mediterana. Se remarcă prin aspectul său plăcut și prin câteva obiective turistice, dovadă a diverselor culturi și civilizații, persoane și personalități care s-au succedat pe teritoriul său: Poarta lui Hadrian, Cartierul Kaleiçi, Portul Marina, Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Etnografie, Muzeul Jucăriilor, Casa Memorială Atatürk , Turnul cu Ceas, moschei și minarete.

Muzeul de Istorie și Arheologie a fost înființat în anul 1922 și, din anul 1972, funcționează pe o stradă din apropierea Plajei Konyaalti. Conține un număr impresionant de exponate ce prezintă aspecte importante din istoria orașului și din împrejurimi.

Este foarte bine dotat și amenajat, informația îți este oferită prin intermediul exponatelor, al planșelor și al audioghidului. Timpul petrecut în muzeu și fotografiatul nu sunt restricționate.

În prima sală prin  intermediul machetelor și al desenelor pline de viață sunt aduse în fața vizitatorilor aspecte ale arhitecturii vechi din localitățile: Myra, Aspendos, Perge, tihna vieții de familie de altădată, principalele ocupații din zonă reprezentate de: olar, fierar, lustragiu, sacagiu. Sunt prezenți și cobzarul, cât și oamenii de știință, astronomii.

În Sala de Istorie Naturală și Preistorie sunt expuse obiecte din piatră, os, bronz. Un spațiu consistent este acordat obiectelor de teracotă și ceramică din perioadele geometrică, clasic-arhaică, elenistică, romană.

Câteva săli fac dovada rafinamentului artistic al popoarelor ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri îndepărtate. Sarcofage romane, cu rol utilitar și estetic sunt prevăzute cu basoreliefuri cu ghirlande, chipuri umane și scene de viață semnificative. Chipuri de zei și zeițe: Afrodita, Atena, Artemis, Nemesis, Apolo, Zeus etc. și de împărați și împărătese romane, precum Traian, Hadrian, Septimius Severus, etc., îți încântă ochiul în Sala Statuilor. Arta este reprezentată și prin exponatele din Sala Teatrului din Perge și a două mozaicuri.

Pentru o țară musulmană, este remarcabilă prezența în muzeu a unor elemente de religie ortodoxă. Pe un perete este expusă o catapeteasmă cu icoane foarte frumoase. Sfântul Nicolae,  care s-a născut, a trăit și a murit în Turcia, unde este foarte îndrăgit și identificat cu Moș Crăciun, este reprezentat prin câteva icoane, fragmente de moaște și o planșă cu informație despre el. La etaj, este expusă și o colecție bogată de monede, provenind din diverse perioade: arhaică, elenistică, romană, bizantină, europeană, selgiucă, otomană.

Exponate se află și în curtea muzeului. Elemente de cultură și civilizație turcă, mai ales din perioada otomană,  pot fi găsite și în Muzeul de Etnografie, care funcționează în două conace din cartierul Kaleiçi.  Printre exponatele prezente aici pot fi amintite: înscrisuri caligrafice pe hârtie, înrămate, decorații, monede, ceasuri, lampă cu ulei, narghilele, instrumente de scris, printre care se află și călimara la brâu, obiecte de podoabă, amulete, arme, covoare, chilimuri, elemente de viață familială. Este memorabilă imaginea femeii care stă jos pe covor și supraveghează oalele de pe foc. Și aici ca și în Muzeul de Istorie exponatele sunt însoțite de explicații prezentate pe planșe. Astfel, poți găsi descrieri ale unor obiecte, modul de funcționare al altora, o clasificare a armelor. 

 În portul vechi, care se află în apropiere,  poți face cunoștință cu elemente de etnografie universală, prezentate prin intermediul jucăriilor din diverse țări și din diferite perioade.

În Antalya, ca și în întreaga țară, există un adevărat cult pentru Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938), primul președinte al țării, care a avut un rol revoluționar în modernizarea și occidentalizarea acesteia. El e cel care a impus schimbarea vestimentației tradiționale, înlocuirea alfabetului arab cu cel latin, a schimbat codurile, inclusiv pe cel juridic și al familiei etc. Când venea în Antalya, locuia într-o vilă din centrul orașului, care a fost transformată în muzeu, în anul 1986. Kemal Atatürk este prezentat prin intermediul unei colecții bogate de fotografii, în care apare singur sau în timpul activităților la care a participat în Antalya, cât și în țară. Sunt păstrate intacte obiecte de uz interior: șifonierul, patul și covorul din dormitor, biblioteca, biroul, mașina de scris și telefonul din camera de studiu, cât și tacâmurile și obiecte de vestimentație: halate, vestă, șosete, pantofi etc. Într-o cameră poate fi vizionată o colecție bogată de numismatică și de filatelie pe ale cărei exponate este prezentat chipul lui Atatürk. Pentru personalul muzeului Casa lui  Atatürk are o puternică valoare documentară, cât și una afectivă.

Aspecte din viața actuală și trecută a orașului pot fi cunoscute și prin intermediul cartierelor vechi și noi, al statuilor din oraș, precum cea  a lui Attalos, fondatorul localității, Soldații lui Atatürk, a căpitanului Mustafa Ekïzler, care a trăit în Antalya între anii 1905-2000, a desfășurat o bogată activitate în port, a fost patronul Moscheii Iskele și apreciat de Atatürk.

Nu ar trebui uitate parcurile, palmierii, magnoliile, imaginea Mării Mediterana și a Munților Taurus, Cascada Karpuzkaldiran, care se varsă direct în mare, plajele, magazinele cu o diversitate de covoare și obiecte de artizanat, fabricile de bijuterii și de îmbrăcăminte din piele pentru care Turcia este renumită.

Pe o stâncă de la una din intrările în oraș este sculptat capul lui Atatürk și sub el inscripționată afirmația acestuia „Antalya este cel mai frumos loc de pe pământ”. Parafrazându-l am putea spune, poate fără să greșim, Atatürk este cel mai iubit președinte de pe pământ.

Monument pentru relaxarea cehilor stresati de... functionarii publici!

 

de Ioan Laslo

Cehii au un umor teribil uneori. In imediata apropiere a primariei pragheze, sculptorul David Cerny a amplasat o statuie imensa a capului lui Franz Kafka, atat de cunoscut datorita scrierilor sale nuvelistice. La prima vedere o sa spuneti ca nu vedeti unde este umorul ceh. Pai exact aici vine povestea. Autoritatile au spus ca au amplasat statuia miscatoare pentru ca cetatenii care au intrat in contact cu functionarii publici sa se poata relaxa ulterior. Lucru care dovedeste faptul ca si prin alte parti este o adevarata placere sa ai de a face cu functionarii publici! In fond, in nuvelele sale, Kafka impletea foarte inspirat elemente realiste cu unele fantastice si cu personaje din viata politica a vremii in care a trait. Tot in apropiere a muncit chiar Kafka, la o agentie de asigurari.

Ii multumesc Ludmilei Ciobanu, ghid local profesionist de turism la Praga, pentru filmuletul urmator. El ne permite sa distingem capul de 10m inaltime, format din discuri care fac miscari de rotatie impreuna si separat dupa un algoritm. Totul este parca emotionant si memorabil!

Butrint sau locul de care albanezii au de ce sa fie mandri

de Ioan Laslo
     Ca si alti turisti, am avut ceva strangere de inima cand am pasit pentru prima data pe tarmul albanez. Ma asteptam sa gasesc o tara saracacioasa cu o educatie minimala. Apoi am realizat cat de plini de prejudecati suntem noi, oamenii. Pentru ca am ajuns in portul Saranda , care s-a dovedit a fi o statiune moderna, cu hoteluri de calitate si o faleza splendida. Inca din port am fost tentati de gazdele noastre cu o excursie la site-ul arheologic Butrint, iar optiunea pentru aceasta s-a dovedit a fi extrem de fericita. Am pasit prin locuri incarcate de istorie, in care grecii, romanii, venetienii si mai apoi turcii si-au lasat amprenta i mod decisiv. Primele sapaturi au fost facute aici de italianul Luigi Ugolini inca din 1928, iar apoi arheologi germani, englezi si americani(desigur alaturi de cei albanezi) si-au dat mana pentru a scoate la lumina adevarate

Pitorescul la el acasa: Alberobello

de Livia Mihaela Manzatu

     Dacă ajungi în Puglia - regiunea situată în „tocul” Italiei, este obligatoriu să  „bifezi” vizitarea orășelului-emblematic al acesteia: Alberobello, situat la mai puțin de 60 de kilometri sud-est de Bari, mai precis în Valle d’Itria (Valea Itria), considerată pe drept cuvânt una dintre cele mai pitorești zone ale Italiei.

Acest loc de poveste s-a aflat și pe lista noastră în scurtul circuit de Paște  pe care l-am făcut în sudul Italiei, când creștinii catolici și ortodocși au celebrat Sfintele Sărbători la aceeași dată.

Alberobello, cu ale sale căsuțe “trulli”, era un obiectiv pe care îl așteptam de mult timp să îl vizitez, așa încât nu mică mi-a fost bucuria când am aflat că agenția de turism îl avea inclus în program.

Despre Alberobello… doar cuvinte de uimire.

Celebrele căsuțe trulli, cu ale lor acoperișuri țuguiate - care personal mi-au amintit de faimoasa căciulă a lui Oblio, personajul din desene animate -  ne întâmpinau la

Manastirea Poblet din Catalunia

de Marian Lisu

Printre razele unui blând soare hibernal și bătând drumuri nu prea umblate de cei care nu-s de prin partea locului (o vale înconjurată de Munții Prades), accesăm acum o minunăție emblematică în sfera monumentelor catalane. O primă întrebare ne bântuie gândurile la vederea măiastrelor edificii –e palat, castel, e oare sediu al puterii monarhice medievale, păstrate prezentului în plină glorie arhitecturală?!

Nimic nu sugerează de la distanță că ne aflăm pe pământ de sacralitate, căci spiritualitatea se împletește aici cu goticul cistercienilor, care încă deservesc mănăstirea, ținând aprinsă flacăra credinței, la capetele încoronate ce dorm somn greu sub albul alabastru dur, amplasat cum nu se mai găsește altundeva.

E astfel necropolă regală, căci cei de pe-aici o știu drept Panteonul Regal al confederației Catalano-Aragoneze. De pe la jumătatea secolului al XII-lea începuse zidirea, inițial în stil romanic, închinarea fiind făcută Sfintei Fecioare. Ceea ce începuse ca zonă dedicată cultului se dezvoltă succesiv secolele ce urmează, locul devenind reședință regală, palat de forță, dar și complex militar de temut.

Ducele Barcelonei dorise abația și ca loc de refugiu în caz de primejdie, de unde și arhitectura tipic militară a zidurilor defensive, în sistem integrat, ca și modelul porților monumentale (cea a Regelui sau cea de Aur). Doar zona claustrului te duce imediat în zona sacrului, căci modelul imensului spațiu mărginit de coloane ce susțin arcadele goticului timpuriu sunt unele tipice unei mănăstiri din zona spaniolă.

Timpul lasă răni adânci, căci mute din dependințe au trebuit refăcute sau restaurate, iar cele care au supraviețuit impecabl trecerii vremiurilor stau mărturie a frumuseții arhitecturale - splendidul altar sculptat în marmură albă (capodopera maestrului Damia Forment), imensele sarcofage suspendate astfel încât poți trece pe sub acestea în părțile laterale, ori frumoasele arce sau colonade, de o rară geometrie, ce tinde spre perfecțiune.

Secolul al XVI-lea e unul de răstriște - mănăstirea fiind jefuită în timpul Războiului Religios Spaniol, când o mare parte din bogăția și arta de aici e distrusă pe vecie, iar trei veacuri după e o altă tragedie pentru edificiu - guvernul spaniol îl vinde, iar noii proprietari văduvesc temeinic patrimoniul inestimabil. Retrocedarea către Ordinului Cistercian (1940) o repune pe harta rutelor mănăstirilor regale, ca simbol al istoriei și culturii catalane.

Arhitectura sa romanică grandioasă ne întâmpină la nivelele superioare, unde sălile regale troneazăînaltul, colidoarele au coloanele zvelte, cu linii simple, iar arcadele gotice din zona basilicii copletează peisajul general, conferind mănăstirii o prezență maiestuoasă. Varietatea stilurilor e completată de elemente renascentiste și baroce, tocmai această combinație dau farmecul aparte edificiilor, recunoașterea UNESCO având în vedere acest aspect, alături de importanța istorică și religioasă pe care o deține acesta.

Accesăm alene spațiile interioare anexe – curtea mare cu fântâna arteziană, bucătăria cu parte din inventarul original, sala de mese, cea capitulară, salonul și biblioteca, trapeza și reflectoriul, iar apoi facem o trecere în revistă a zidurilor fortificate, ce completează în lateralele fațada bisericii abației.

Mormintele regale îi înfățișează în scupturi de marmură pe regii și reginele locului - regii Alfonso al II-lea, Peter al IV-lea, James I, Alfonso al V-lea, Martin ( dinpreună cu Maria de Luna), John al II-lea ( alături de a sa aleasă Eleanor de Albuquerque), la picioarele lor veghind simbolurile de forță – leii. Cei ineresați vor găsi chiar cavaleri cruciați, înfățișați în piatra dură cu sabia lungă și armura completă, dar și înalți prelați ce și-au câștigat dreptul de a fi alături de cei ce au condus destinele țării lor.

La etaj se află și Muzeul mănăstirii, loc de neratat fie și numai pentru scara de piatră pe care o urci ajutându-te de o balustradă lucrată în fier forjat în forma unui dragon înfiorător. Spațiul expune privitorului multe artefacte, cărți rare, podoabe și obiecte destinate cultului, pictură și sculptură în tematică.

Zubizuri - minunea lui Calatrava de la Bilbao

 

de Ioan Laslo

Bilbao este orasul in care geniul lui Calatrava trebuia sa fie prezent. Avea toate ingredientele pentru asta: industrializare, gust pentru futurism, administratie care se tine de un program de dezvoltare sustenabila, finantele necesare pentru a sustine proiecte pretentioase, dar valoroase. Astfel, podul se adauga altor creatii renumite ale arhitectului din Valencia: Auditoriul din Tenerife, Orasul Artelor si Stiintelor, Turnul de Comunicatii Montjuic din Barcelona, Palatul Congreselor din Oviedo, Pudul Alamillo din Sevilla, Gara Oriente din Lisabona, Turning Torso din Malmo, Podul Constitutiei din Venetia, sau Podul Femeilor din Buernos Aires.

Proiectat in 1990, Puente del Campo Volantin, alintat de localnici Zubizuri (Podul Alb) a fost construit intre 1994-1997 si a devenit unul dintre reperele orasului. Pasarela pietonala cu zona de calcare transparenta (sticla translucida) leaga cele doua maluri ale Nervionului si a ajuns loc de promenada foarte rapid. Poate si datorita faptului ca lega zona hotelurilor de Muzeul Guggenheim, devenit principalul punct de atractie turistica din oras. De altfel podul a fost inaugurat cu cateva luni inaintea muzeului. Are o inaltime de 15m, o lungime de 75m si o latime care variaza intre 6,5m si 7,5m. Lucrarea este flancata de cate 39 de cabluri de otel pe fiecare parte, atasate la cate un interval de 1,8 m. Lemnul si otelul alb (albul ar reprezenta renasterea, innoirea) au fost folosite ca materiale, iar designul repetitiv ofera o adevarata incantare vizuala. Zona de sustinere seamana cu coloana vertebrala a unui peste. De altfel, zona unde a fost amplasat este ideala pentru sedintele foto.

Controversele au aparut in momentul in care foarte multi localnici au alunecat pe pod. Se pare ca materialul folosit nu a luat in calcul clima extrem de umeda din zona. Primaria orasului a luat atunci decizia de a monta un covor antiderapant, care au obturat vizibilitatea spre rau. Mai mult, s-a luat decizia taierii uneia dintre barele podului pentru a lega Turnurile Isozaki din apropiere. A fost momentul in care Santiago Calatrava a actionat in instanta administratia orasului si, la final, a obtinut o despagubire financiara consistenta, instanta considerand ca au fost incalcate drepturile morale ale arhitectului.

Putem vedea impreuna orasul Bilbao, inclusiv Zubizuri, daca va inscrieti pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei ! Cum? Dati un click pe numele sau!

Teatro Arriaga - templu al culturii basce

 

de Ioan Laslo

Cladire de patrimoniu, emblematica pentru Bilbao, Teatrul Arriaga poarta numele unui compozitor basc mereu comparat cu Mozart, datorita precocitatii sale. Joaqiun Rucoba, cel care a proiectat si fabuloasa cladire a Primariei din localitate este arhitectul care a folosit stilul neobaroc pentru cladirea initiata la 1890. Inspirat de Opera din Paris, Rucoba a adaugat elemente moderne pentru acea perioada. Fatada fastuoasa in stil eclectic ii da un aer de maiestuozitate. Holul este grandios, iar sala in forma de potcoava beneficiaza de aproximativ 1500 de locuri. Cladirea a trecut si prin incercari nefericite de tipul incendiilor sau inundatiilor (este construita in imediata vecinatate a Nervionului), dar astazi arata perfect, dupa ultimele reparatii efectuate in 1986. Povestile din spatele enumaratelor spectacole pot fi descoperite daca faceti un tur ghidat in interior. Sala, Scara Juan Crisóstomo Arriaga, foaierul, camera elisabetană, expoziția de costume de operă și zarzuela, sau Orient Express Lounge sunt tot atatea locuri memorabile pentru orice vizitator. Veti fi insotit de ghizi profesionisti care vor da plus valoare acestor tururi, iar explicatiile sunt oferite in basca, spaniola sau engleza. Desigur insa ca, de neratat este un spectacol in superba sala  cu catifea rosie care beneficiaza de o acustica deosebita. Fie ca optati pentru un spectacol de opera, zarzuela (un gen de opereta spaniola care a atins apogeul in secolul al XIX-lea), balet, un concert simfonic sau orice alt gen produs aici, satisfactia este maxima.

O zi la Disneyland Paris

de Ioan Laslo
   Cine nu a visat sa patrunda in "lumea Disney" macar odata? Copii fiind ne-am delectat cu celebrele desene animate, astfel ca, fiecare dintre noi, facem analogie intre momentele placute din copilarie si aceste personaje. De aceea, o vizita in parcul de distractii din Marne-le-Vallee este una placuta indiferent ca mai ai varsta desenelor animate sau nu. 

      Ideal ar fi sa te cazezi in hotelurile din cadrul complexului, deoarece este mult mai practic (esti aproape, pierzi putin timp si ai inclus in pachet si biletul de intrare). Daca insa esti prin Paris, poti lua metroul, schimbi cu trenul suburban si ajungi in Marne-le-Valle, fara ca acest lucru sa fie foarte complicat. Intri in parc la ora 9 si...iesi inainte de inchidere doar, pentru ca

Girona - Braavos din Game of Thrones

de Marian Lisu

„Girona m'enamora” (”Girona inspires me with love”) e eticheta care va rămâne peren în sufletele călătorilor însetați de frumosul universal ce ni-l înfățișează orașul de vis.

Pentru fanii serialelor de top e bine de știut dinainte că orașul vechi a fost cadrul perfect al multor scene din seria a șasea din Game of Thrones. E orașul Braavos, catedrala e reședința Marelui Sept de Baelor, pe străduțele de piatră o vedem deseori în film pe Arya Stark, iar în Băile Arabe își găsise scăparea. Și multe cadre din Debarcaderul Regelui sunt filmate aici, în mănăstire (Cetatea din Oldtown) e locul unde Jaime Lannister îl înfruntă pe High Sparrow, când voia să anuleze pedeapsa „mersului rușinii” pentru regina Margaery. Ce încântare!

Trecând cadrele ficțiunii, Girona are o rară moștenire istorică și culturală, căci trecutul său de mai bine de 2.500 de ani păstrează prezentului multe edificii etalon, vestigii neprețuite și o atmosferă de poveste unică.

Abordăm traseul din zona râului Onyar, de unde se obțin cele mai spectaculoase instantanee. Coloritul spectaculos al caselor, ce copiază valea râului, pun splendid în valoare cadrul general secund, cel cu bisericile și turnurile medievale, a căror reflexie în luciul de apă dublează spectacolul vizual.

Pont Pedra sau Podul Eiffel (Palanques Vermelles) sunt, de altfel, cele mai accesate căi pietonale peste albia lină, fiind intrările consacrate în vechiul cartier, cel plin de nestemate arhitecturale.

Orașul a reprezentat acum 2.500 de ani o importantă fortificație a ibericilor, căci se afla pe drumul Galiei, pe care ulterior romanii o cuceresc facil și o botează Oppidum Gerunda. Istoria îi perindă aici pe vizigoți și mai apoi pe musulmani (care au păstrat melodicitatea numelui – Jerunda).

Pe drumul șerpuit de piatră de râu, bătută cu modele geometrice sau florale, intrăm în prima catedrală din Girona, ce a funcționat până în secolul al X-lea. Un colos gotic cu o clopotniță înaltă pân’ la cer – Sant Feliu, de o poți vedea de oriunde în peisajul general. Din exterior pare castel, iar interiorul are nave gotice întunecate, cu nervuri zvelte.

La doar câțiva pași, la propriu, este Piața Catedralei cu multele sale trepte late, pe platoul pe care domină orizontul e marea catedrală ce intră în topul „Cele mai...”, căci are cea mai largă navă fără stâlpi de susținere din lume. Mileniul care a trecut peste ea îi sporește frumusețea goticului nemaivăzut altundeva, căci este cel care domina stilul romanic, în care se începuse edificiul, și rămăsese determinant în fața celui neo-clasic, ce dorise să adauge plusvaloare.

Nu trebuie ratat Tezaurul, aici nu ai de admirat numai cărți valoroase sau obiecte de cult deosebite, ci deține o relicvă de o importanță colosală. Tapiseria Creației, o ciudățenie pentru cercetătorii care au încercat să-i deslușească înțelesurile, în cadrul acesteia apărând zei și eroi mitologici, sfinți și obiceiuri, dar centrul tuturor lucrurilor era evident Mântuitorul.

În spatele zidurilor înalte, trecând pe lângă Băile Arabe, aflăm repede zona istorică din spatele zidurilor carolingiene. Frumoasa Biserică Sant Pere, în clasicul stil romanic consacrat, dar de dimensiuni impresionante, adăpostește și Muzeul Arheologic, iar în proximitate are alte biserici de piatră sau capele.

Urcăm zidurile fortăreței medievale, pentru a accesa turnurile de observație, de unde se văd Pirineii înzăpeziți și, în special, orașul de vis – zidurile romane se evidențiază rapid de cele carolingiene, dar sunt la fel de bine conservate.

Jos, ne pierdem la propriu printre străduțele neregulate, pietruite strașnic admirând arhitectura Cartierul evreiesc, cel mai bine conservat din lume, din secolul al X-lea și până la finele celui de-al XV-lea, căruia cei de aici îi spuneau El Call, păstrat exact ca acum cinci veacuri.

Găsim aici o altă bijuterie medievală – Biserica Sant Nicolau, care și-a pierdut rolul religios cedând spațiul interior culturii, însă valoarea construcției romanice este dată de bolta distinctă, multe coloane cu capiteluri sculptate și o cupolă grandioasă.

Și nu am luat în calcul doar turul patrimoniului în orașul vechi. Girona e spectaculoasă cu totul, în partea stângă a râului vei găsi o parte contemporană de neuitat și o alta modernă, cu viață socială intensă.

Anse Marron - cea mai izolata, salbatica si greu accesibila plaja din Seychelles

de Paul Drosu

Seychelles este un arhipelag in care nu este deosebit de complicat de ajuns. De aceea, sunt si ceva postari despre el, pe Net. Dar, odata ajuns aici, sunt zone deosebit de pitoresti si de putin frecventate, in care este greu sau chiar foarte greu de ajuns. Despre care, nu degeaba, sunt mai putine, catre deloc, postari. Cum este si aceasta minunata plaja, ANSE MARRON, printre cele mai (daca nu chiar "cea mai") greu accesibile, salbatice si izolate, dar si, probabil, cea mai frumoasa "Anse" (Golfulet cu plaja) din Seychelles. In limbajul creolo-frantuz de aici, "Anse" se refera la mici golfulete si plajele aferente, retrase si ascunse intre bolovanii uriasi specifici. Si, in plus, daca ajungi atunci cand trebuie, cum am facut si noi, o poti gasi complet pustie... Ceea ce, in Seychelles, nu este asa de uzual... 

O "ANSE" compusa din doua parti: prima formata din 2 minunate piscine naturale, "personale", separate si protejate de ocean prin "pereti" de bolovani de care se sparg valurile furioase ale Oceanului Indian, iar cealalta este o superba plaja cu apa neprotejata de bolovani, in care se pot imbaia cei curajosi si priceputi, caci curentii sunt deosebit de periculosi, ca si momentul in care ajungi, daca fluxul destul de mare este in crestere. 

Pentru a ajunge aici, trebuie sa faci nitel efort... Pana acolo vei trece, ca puscasii marini, prin apa, pe sub apa, prin padure, te vei catara pe stanci (Bouldering), pe sub stanci, prin mici stramtori intre stanci, cu apa care vine peste tine... Este foarte indicat sa se apeleze la serviciile unuia dintre cei 2-3 ghizi autorizati, caci drumul este destul de greu si, mai ales, intortocheat si se merge functie de ora fluxului si a refluxului…curentii sunt extrem de puternici si periculosi.

P.S. 1 - Piscine protejate de cel mai vechi granit de pe planeta, din care sunt formate niste insule oceanice. De altfel, singurele insule oceanice (in plin ocean) formate din granit si cele mai vechi insule de pe planeta (alaturi de Madagascar), provenind direct din super-continentul Gondwana! Granitul pe care il atingem are in jur de 750 de milioane de ani! Observati ca are o usoara tenta de roz.

P.S. 2 - Posibil si ca numele acestei "Anse" - "MARRON" (din argoul frantuzesc) sa fi aparut tot ca urmare a dificultatii accesului.

 

A doua jumatate a acestui golfulet magnific si destul de greu accesibil, Anse Marron, cu o plaja minunata si fara populatie omeneasca si o apa la fel de minunata, dar accesibila, in principiu, la distanta mai mare de tarm, doar celor obisnuiti cu inotul si balacitul in ape cu curenti puternici si periculosi, in preajma a tot felul de bolovani de granit, subacvatici sau semiacvatici. Caci granitul este o roca deosebit de dura...

Eu as recomanda Anse Marron celor carora le place sa faca miscare si vor sa vada si locuri fara multa omenire, chiar si in Seychelles. Drumul pana aici este minunat si divers si, in plus punctele de plecare/sosire pana la Anse Marron sunt alte 2 celebre plaje din insulita La Digue - "Anse Source d'Argent", recunoscuta ca fiind si cea mai fotografiata plaja din lume (insa, pentru mine, este deja prea turistizata) si "Grand Anse".

Cum spuneam si in postarea precedenta despre Anse Marron, ar fi indicat sa apelati la serviciile unuia dintre cei 2-3 ghizi autorizati, caci drumul este destul de greu si, mai ales, intortocheat si se merge functie de ora fluxului si a refluxului…curentii sunt extrem de puternici si periculosi.

Ansamblul arheologic din Tarragona,Catalunia,Spania

de Marian Lisu

De vei căuta gloria și decăderea Eternei, aici e locul ideal să simți cu adevărat ce a însemnat puterea imperială, în cel mai bine păstrat oraș ce ilustrează perfect nu doar arhitectura militară, ci și planificarea urbană. Undeva lângă țărmul scăldat de Mediterană, dar pe pământ iberic.

Tarragona de acum e un oraș splendid, un mix de culturi într-un amalgam de construcții diferite, dar care lasă privitorului destul cât să înțeleagă ceea ce exista aici încă de acum 2200 de ani.

Doar la umbra înaltelor ziduri defensive, păstrate impecabil timpului în secțiuni complete (dintre care cea mai importantă are circa 850 de metri), ai imaginea completă și complexă a gândirii strategice care a sistematizat aria ce urma să fie acoperită cu mândre edificii. Inginerii antichității și-au dat mâna cu iluștrii constructori lăsând posterității pavăza de piatră cimentată ce urcă hăt... în culmea dealului semeț.

Pentru a documenta trecutul romanic, accesăm locurile unde se păstrează vestigiile ce pomenesc numele celor mai însemnate personalități ce au trecut pe-aici, dar și locurile în care somnul de veci al celor înhumați fusese tulburat vremelnic de munca neobosită a arheologilor și antropologilor, scormonitori după cât mai multe detalii care să pună în lumină grandoarea.

Muzeele te poartă în urmă cu mai bine de două milenii, când inscripțiile îi pomenesc pe celebrii frați-generali Scipio (din care mai cunoscut e Publius „Africanul”, care-l învinge pe Hanibal în bătălia de pe câmpia Zama), pe Cezarul Iulius, pe Pompei, dar cel mai celebru e chiar Augustus.

Căci atât de mult l-au îndrăgit supușii pe Octavian încât i-au ridicat primul templu din Imperiu, chiar sus coama dealului din centrul orașului. Acolo unde acum se află măreața Catedrala Santa Tecla, cea începută acum vreo nouă veacuri în stil romanic, dar terminată gotic, chiar peste marele Templu al lui Augustus. La câțiva pași stau martori muți coloanele romane, ce susțineau arcadele acoperișurilor dinspre îngustele străduțe din piatră, ramificate ca un sistem sangvin și o fac plecând de aici – ca inimă a vechiului oraș roman.

Numele dat inițial de Tarraco este înlocuit de Iulius Cezar sub denumirea Colonia Iulia Urbs Triumphalis Tarraco, drept capitală a provinciei Hispania Citerior.

Pe Via Augusta mergem agale să găsim Muzeul Arheologic, undeva în zona de promenadă, chiar pe malul mării. Înăuntru aflăm cum s-au făcut descoperirile, ce au dezvăluit artefactele și multele vestigii puse fain în valoare în vitrinele interactive. Ne este prezentată și zeița protectoare a gladiatorilor ce căutau glorie în luptele sângeroase din Circul Roman, edificiu pe care îl descoperim ceva mai sus, la scurtă distanță.

Bolțile ce susțineau tribune în aliniament mai sunt și acum în picioare, strașnic protejați de structura metalică. Ele oferă privitorilor posibilitatea de a accesa facil mega structura, în părțile laterale fiind depozitate resturile de coloane.

La doi pași e vasta Plaza del Rey, de unde se poate intra în măruntaiele complexului palatului, spre cea mai înaltă structură – Turnul Pretorienilor (El Pretori). Forumul e realizarea împăratului Vespasian și avea rol multiplu (sală de consiliu, trezorerie, templu, sală de audiențe).

Avantajul urcării în înalt este că de aici ai cea mai completă imagine a orașului spre Balconul Mediteranei, cu vederi fabuloase peste drumul de ape, înspre capitala Imperiului.

Amfiteatrul care se vede pe linia plajei avea o capacitate de circa 15.000 de locuri și este bine conservat, iar noaptea pus în evidență de o lumină galbenă ce-l inundă spectaculos.

Cunoașterea Necropolei paleo-creștină, cea de secol III, ne dezvăluie perspectivele îmbrățișării aici a noii religii impuse în Imperiu, căci avem inclusiv ruinele unui prime biserici. Muzeul de aici are și el un rol important, având expuse statui, basoreliefuri, sarcofage și pietre funerare cu inscripții latine, ce au reprezentat izvor de cunoaștere a vieții din Hispania.

Pentru o imagine completă a peisajului romanității din Tarraco se pot vizita și Apeductul Les Ferreres (pe care localnicii l-au botezat diabolic Pont del Diable), Arc de Bera (pe sub care trecea triumfal trupele „pacificatoare”), cât și ruinele bine scoase la lumină ale unei foste vile romane, iar ca monument funerar, Turnul Los Escipiones (al lui Scipio). Rămasă conservată este și vechea carieră romană Medol, unde se pot vedea blocurile tăiate rămase neridicate.

 

Cacao in Ecuador

de Paul Drosu

Cred ca gasesti cu greu pe cineva caruia sa nu ii placa o cana de cacao fierbinte sau o bucatica de ciocolata…dupa preferinte, cu lapte, amara, neagra, cu piper, cu chili etc etc.  Toate acestea nu ar exista fara semintele unui minunat arbore – arborele de cacao. S-a vorbit mult despre cacao, care a avut un rol important si in istoria multor civilizatii din America Centrala si din partea nordica a Americii de Sud.

Prima fotografie reprezinta interiorul unui fruct-pastaie de cacao si modul in care sunt asezate semintele (intre 20 si 60 de seminte), intr-o pulpa alba. Si semintele si pulpa se pot manca si crude, direct din pastaie, cum am facut si noi. Semintele crude au un gust foarte puternic si amar. Semintele se utilizeaza pentru producerea de cacao, iar pulpa alba pentru sucuri, smoothies si in deserturi. Din pulpa fermentata se produce si o bautura alcoolica. Pentru un kilogram de ciocolata trebuie vreo 900-1000 de seminte uscate.

A doua fotografie reprezinta cateva fructe intregi si semintele de cacao puse la uscat.

Fotografiile sunt facute in Ecuador, unde se pare ca a si aparut cultivarea de cacao, caci cercetari arheologice au aratat ca aici era cunoscuta si folosita acum mai bine de 5000 de ani. Ecuadorul, desi pe locul 7 la productia mondiala, are cea mai buna si mai parfumata cacao din lume, asa-numita "fine or flavor cocoa", pentru care este cel mai important producator din lume. Iar din totalul productiei mondiale de cacao, doar 5% reprezinta "fine or flavor cocoa"!!! Cacao "made in Ecuador" este "ravnita" de toti marii ciocolatieri din lume, cat si de producatorii care fac ciocolata in cantitati foarte mici, dar o ciocolata exceptionala si extrem de scumpa. Iar "expertii" in ciocolata spun ca gustul ei este la fel de diferit si de specific zonelor din care provine cacaoa, la fel cum se intampla si cu vinul.

Bram Stoker, Eleonore si Cesky Krumlov

de Mircea Poeana

    Spritul Printesei Eleonore Elisabeth Amalia Magdalena von Schwarzenberg, nascuta von Lobkowicz, mai bantuie inca prin Cesky Krumlov. Savarsita din viata la 5 mai 1741, strania nobila a fost sursa de inspiratie pentru Bram Stoker, care la 1897 ni-l infatisa pe al sau Dracula. Ba chiar intentia initiala a irlandezului ar fi fost ca vampirul sa fie... o vampira.

    Asa cum ne spune Gottfried August Buerger, in balada sa "Lenore", din 1773, ramasa vaduva, printesa prasea lupi pentru a le bea laptele si era obsedata de bizare potiuni si licori. Oamenii vremii o asociau cu ceea ce ei numeau "magia posthuma", caci multe trupuri au fost gasite decapitate si dezmembrate prin

Amazonia si pestele- diavol

de Paul Drosu

Daca tot am vorbit de pasari preistorice amazoniene, se pare urmase directe ale pterodactililor, endemice acestor locuri fascinante, sa vorbim acum si de pesti preistorici, endemici tot acestor locuri.

Cum ar fi “Black Carachama” (sau pestele-diavol). O specie straveche de “catfish”, care are tot corpul, in afara de cap, acoperit cu o armura solzoasa, asemanatoare crocodililor. Armura il apara (cu succes, se pare, de atata timp) de nenumaratii pradatori din Amazon si afluentii lui. Pestele are multe specii, endemice zonei amazoniene, dar aceasta specie se gaseste, indeosebi, pe aici, prin zona indepartata si izolata a Amazonului superior, de la confluenta fluviilor Maranon si Ucayali. Caci este un peste pe cale de disparitie in alte zone amazoniene, fiind deosebit de sensibil la poluare! In schimb, diverse specii ale acestui peste, numit, generic, si “Acari” in zona braziliana, aduse si lasate libere prin alte zone din lume, in special Mexic si USA, au inceput sa devina o pacoste…

Este si un peste cu un rol important in ecosistemul lui nativ, in descompunerea materiilor organice, preferand apele cu vegetatie si bogate in resturi organice in descompunere. In timpul sezonului “uscat”, poate respira si in afara apei, in timp ce se deplaseaza prin zonele noroioase in cautarea de apa mai adanca.

Este un peste deosebit de hranitor si l-am savurat atat sub forma de supa, celebra “chilcano de carachama” din selva peruana, dar si sub forma coapta pe gratar, invelit in frunze de bijao.

 

PAROLES, PAROLES, PAROLES...

de Paul Drosu

Plaje salbatice, plaje “bio”, plaje “organice”, plaje “extraterestre”… Atat de des se aud astazi asemenea cuvinte! Deosebit de subiective, dupa experienta fiecaruia sau dupa visurile fiecaruia… Pentru unii, astfel de plaje pot insemna locuri unde sa isi savureze cocktailurile fine pe un baldachin luxos sau sa le bubuie in cap boxele cu muzica antrenanta! Pentru putini, asa, mai asociali ca mine, astfel de locuri presupun, in primul rand, sa fie, aproape in totalitate, lipsite de turisti. Dar si ca populatia locala sa fie intr-un numar cat mai mic si sa isi iubeasca si sa isi protejeze aceste plaje salbatice! Si mai inseamna si locuri in care nu sunt cutremure…  Si mai inseamna si locuri in care nimic cu adevarat periculos nu iti ameninta sanatatea si viata! Nici pe uscat, nici in apa si nici in aer! 

Da, ACOLO...

Acolo unde singurele urme de pasi omenesti pe nisipul fin si roz sunt doar ale tale… Acolo unde apa de smarald a lagunelor nu este invadata de alge si meduze… Acolo unde apa lagunelor si oceanului nu e infestata cu e-coli, cu reziduuri petroliere sau mizerie omeneasca… Acolo unde apa lagunelor e limpede ca apa de izvor... Si plina de corali minunati si pesti tropicali nenumarati! Acolo unde plajele sunt fara resorturi, fara "amenajari", fara umbrelute si sezlonguri frumos aliniate si ordonate, fara restaurante, fara snackuri, fara muzica care urla, fara antren, fara miros de gratare, fara automobile parcate pe jumatate in apa marii, fara ATV-uri care fac slalom printre turisti, fara masini, fara nici macar biciclete, fara vanzatori ambulanti (mai ales de bomboane agricole), fara inghesuiala cat mai mare, fara salvamari disperati, fara nici macar, oricat ai cauta, un singur cotor de porumb fiert, sau sambure de piersica, sau mucuri de tigari, sau cioburi, sau turisti cu lanturile de aur la gat cat bratul de groase, fara skijet-uri, "banane" si parasailing-uri... Acolo unde, pentru a-i numara pe turisti, iti sunt suficiente degetele de la maini... Si chiar fara NICI MACAR UN TURIST, in afara de tine! Acolo, unde ajung cei care sunt nitel mai "sariti", asa ca mine  … cei care nu vor ca pe insulele si atolii tropicali de vis sa se calce pe bombeuri cu 'jdemii de alti turisti sau calatori.

Acolo unde, pe mii si mii de km liniari de plaje, nu gasesti decat nuci de cocos aduse de vant si valuri, crengi de palmieri, cocotieri si alti copaci endemici zonei, rupte de vant, miliarde de cochilii ale vietuitoarelor lagunei si oceanului si miliarde de tone de recif fosil de corali…de la bolovani uriasi, dislocati din recif de forta imensa a furtunilor Pacificului cel nesfarsit, pana la cel mai fin nisip de coral, produs de milioane de castraveti de mare (vietuitoare care au disparut aproape complet din alte zone tropical-oceanice, cum ar fi Asia de sud-est sau estul Africii) si de milioane de pesti-mancatori-de-coral… Acolo unde nu gasesti decat pasarile caraitoare ale Pacificului, din cand in cand cate un mistret salbatic, vuietul alizeelor racoritoare, urletul Pacificului care se sparge fara oprire de marginea protectoare exterioara a atolului si mirosul inconfundabil al lagunelor salbatice din mijlocul Pacificului. Acolo unde linistea omeneasca este TOTALA...asa cum nu ai mai auzit-o niciodata prin zonele tropicale ale planetei! Si, de aceea, acolo unde majoritatea oamenilor ar muri de...plictiseala... 

Acolo, pe atolii "mei"  din mijlocul celui mai mare "SANCTUAR AL RECHINILOR" de pe planeta, pe atolii Polineziei Franceze! Atoli de corali incredibil de puri si de frumosi, unii declarati "Rezervatii ale Biosferei UNESCO"! Bijuterii foarte rare si bine ascunse in mijlocul imensitatii de apa numita Pacific…